whatsapp-widget

Blog

Blog

Tracțiune față vs. spate - principalele similarități și diferențe, blog
Categorie 1

Tracțiune față vs. spate - principalele similarități și diferențe

20 iun, 2023
Postat de: Admin La Maritec Auto

Alegerea unei mașini poate fi un proces care poate da bătăi de cap cumpărătorului, asta mai ales dacă nu ești pasionat de acest domeniu al automobilelor. Însă chiar și cei mai puțin experimentați în domeniu au auzit măcar o dată de tracțiune față sau tracțiune spate. Iar asta pentru că această caracteristică a mașinilor are mare greutate în luarea deciziei potrivite, atunci când ești în plin proces de achiziționare a unei noi mașini. Diferitele tipuri de tracțiuni pe care o mașină le poate avea impactează capacitatea de rulare a acesteia, modul în care aceasta se comportă pe carosabil, precum și nivelul de siguranță al pasagerilor în timpul călătoriilor. 

 

Dacă și tu ești în căutarea mașinii potrivite pentru tine și familia ta și nu știi exact încotro să te îndrepți, în rândurile ce urmează vom discuta despre tracțiune spate vs. tracțiune față, care sunt caracteristicile fiecăreia, cum se compară cele două, avantajele și dezavantajele fiecărui tip, așa că citește în continuare acest material. 



 

Cuprins 

 

Tracțiune față sau spate - tu știi ce să alegi? 

Tracțiune spate vs tracțiune față - avantajele și dezavantajele fiecărui tip 


 

 

1. Tracțiune față sau spate - tu știi ce să alegi?

 

 

Termenul de tracțiune definește acțiunea de a exercita forță asupra unui vehicul de orice tip, cu scopul de a-l pune în mișcare. Termenul provine din limba franceză, “traction” însemnând a aplica o forță externă asupra unui vehicul care este neutru sau static în raport cu această forță. În limba română, termenul a fost preluat ca atare, dar este impropriu să spunem că un automobil are tracțiune față sau spate atât timp cât nu este tras de ceva din față sau împins din spate. 

 

Însă, lăsând acest mic aspect la o parte, atunci când sunt în căutarea unei mașini potrivite, sunt mulți cei care oscilează între diferitele tipuri de tracțiuni. Fie că ești în cautarea unei mașini second-hand, din prisma bugetului, sau a unui autoturism nou, cu siguranță vei acorda atenție și acestei caracteristici, așa că iată ce trebuie să știi. 

 

Există patru tipuri  de sisteme de tracțiune, după cum urmează: tracțiune pe roțile din față, pe roțile din spate, tracțiune integrală și tracțiunea pe patru roți (4x4), însă în rândurile ce urmează vom discuta doar despre primele două categorii. Atât tracțiunea spate, cât și tracțiunea față au diverse puncte forte și puncte slabe, ceea ce le diferențiază și le face potrivite pentru diverse tipuri de șoferi, cu diverse stiluri de condus, dar și pentru diferite tipuri drumuri pe care să le parcurgă zilnic. Așa că, dacă ești pasionat de senzații tari și îți place adrenalina, cu siguranță ți s-ar potrivi mai bine o mașină cu tracțiune spate, comparativ cu siguranța pe care dorește să o simtă la volan un tânăr care circulă doar pe drumurile aglomerate ale orașului, căruia îi este mai adecvată o mașină cu mai multă stabilitate, așa cum sunt cele cu tracțiune față. 

 

 

2. Tracțiune spate vs. tracțiune față - avantajele și dezavantajele fiecărui tip

 

 

 

Tracțiunea pe roțile din față ( FWD - front wheel drive) înseamnă că roțile din față sunt responsabile pentru a trage și a pune autoturismul în mișcare. Este cel mai frecvent întâlnit tip de tracțiune, la nivel global, datorită multiplelor avantaje pe care le are. Un prim aspect important de luat în calcul este costul redus al autoturismelor cu tracțiune față, ceea ce face FWD atât de frecvent folosită la mașinile populației generale, ce sunt utilizate zilnic pe carosabilele rurale și urbane. De asemenea, faptul că toate caracteristicile acestui tip de tracțiune sunt favorabile conducătorului mașinii, ajută și mai mult la popularitatea acestui tip de sistem. Mașinile cu FWD se comportă foarte bine pe orice tip de teren sau carosabil, atât timp cât condițiile de mers sunt bune, chiar și în situații în care mașina are nevoie să fie redresată de șofer. Tot la acest capitol, specialiștii spun că autoturismele cu FWD vor ieși mai ușor din noroi sau zăpadă abundentă. 

Mașinile cu FWD sunt mai ușoare, iar pasagerii vor avea mai mult spațiu în interiorul mașinii, datorită faptului că toate elementele care fac legătura între motor și roți sunt în partea din față.

În categoria dezavantajelor FWD, menționăm tendința de subvirare, ceea ce înseamnă că, la viraje bruște, aceste mașini își continuă oarecum traiectoria în față. Un alt dezavantaj, dacă se poate numi așa, este incapacitatea acestor mașini de a performa drifturi sau să se învârtă în cerc, așa cum se distrează șoferii pasionații de senzații tari, cu mașinile RWD. 


 

Atunci când vine vorba despre sistemul de tracțiune spate al unei mașini ( rear wheel drive - RWD), prima caracteristică care iese în evidență este costul acestor mașini. Comparativ cu prețul unei mașini noi cu FWD, un autoturism cu tracțiune spate are un cost și de 4-5 ori mai mare, ceea ce nu le face accesibile populației de rând. 

 

Comparativ cu tipul anterior de tracțiune, la RWD toată puterea motorului este transferată către roțile din spate, iar roțile din față au rol doar de a direcționa mașina pe carosabil. Datorită roților din față care sunt libere de presiunea tracțiunii, volanul va fi mult mai sensibil și va transmite mult mai ușor direcția mașinii, ducând astfel la o experiență de condus îmbunătățită. Acest tip de tracțiune implică și o mai bună distribuire a greutății mașinii, lucru care o face să fie mai stabilă pe șosea, motiv pentru care mașinile sport, cu mulți cai putere sub capotă, sunt de cele mai multe ori echipate cu un astfel de sistem de tracțiune. 

Un dezavantaj major al RWD este legat de manevrabilitatea mașinii în condiții de drum nefavorabile. Când carosabilul este acoperit cu gheață, zăpadă sau plouă abundent, mașina cu RWD poate aluneca foarte ușor, iar siguranța șoferului poate fi pusă în pericol. 

Dacă la FWD vorbeam de subvirare, la RWD vorbim de supravirare. Asta înseamnă că mașina poate avea un comportament exagerat în condițiile unor virări bruște, mai ales în condiții de viteză, pe un carosabil neprietenos. 






 

Acestea fiind spuse, sperăm că diferențele și similaritățile între cele două sisteme de tracțiune prezentate de noi te vor ajuta să iei decizia potrivită, în cazul în care ești în căutarea unui nou autoturism. 

 

Sursa foto: Unsplash.com.

 

Share
Te-ar putea interesa si

Prin abonarea la newsletter declar ca sunt de accord cu Politica GDPR si doresc sa primesc Noutati si Promotii.

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Detalii aici De acord