Autovehiculele sunt mecanisme complexe, ce au în componența lor numeroase sisteme care funcționează împreună pentru a îndeplini rolurile cu precizie. Dintre ele se evidențiază sistemul de injecție cu rol de a furniza combustibil (motorină sau benzină) pentru realizarea procesului de ardere. Injectoarele sunt componente destul de robuste, dar ele pot suferi în timp, problemele afectând modul normal de funcționare a autovehiculului. Aceste probleme apar, de regulă, după parcurgerea unei distanțe apreciabile cu cele originale, ceea ce face ca mașinile second-hand să fie predispuse la apariția unor probleme în acest sens.
Având în vedere acest lucru, cumpărătorii de mașini la mâna a doua trebuie să știe ce sunt injectoarele, care este rolul acestora și cum pot identifica eventualele defecțiuni pentru a face o alegere informată în momentul achiziționării mașinii mult visate.
Cuprins:
1. Ce sunt injectoarele și ce rol au acestea?
2. De ce se strică injectoarele? Cum se verifică injectoarele, cum se curăță și la cât timp se schimbă acestea
1. Ce sunt injectoarele și ce rol au acestea?
Sistemul de injecție este prezent pe majoritatea mașinilor moderne, atât cele care funcționează cu benzină, cât și cele de tip diesel. Acest sistem este format din trei componente, și anume pompa de benzină, calculatorul pentru control și injectoarele. Ultima piesă are un rol esențial în funcționarea corectă a autovehiculelor, pentru că asigură aprovizionarea cu combustibil a motorului. Numărul de injectoare al unei mașini este egal cu numărul de cilindri, practic, fiecare cilindru fiind dotat cu un astfel de dispozitiv care pulverizează combustibilul în stropi cât mai fini pentru a asigura o ardere completă și eficientă. Această ardere duce la creșterea eficienței motorului, observabilă atât în puterea sporită, cât și în consumul redus.
Injectoarele sunt formate din patru componente:
Carcasa metalică sau din plastic;
Supapa injectorului;
Filtrul;
Conexiunile electrice către computer.
Pentru a eficientiza arderea, acțiunile injectorului sunt controlate de către unitatea de control a motorului, cunoscută sub numele de ECU, care decide în funcție de datele trimise de diferiți senzori cantitatea de combustibil ce trebuie să fie debitată.
2. De ce se strică injectoarele? Cum se verifică injectoarele, cum se curăță și la cât timp se schimbă acestea
Injectoarele funcționează la temperaturi și presiuni foarte înalte, în cicluri foarte rapide, de câteva sute de ori pe minut. Mai mult decât atât, prin supapele injectoarelor trec cantități enorme de combustibil, ceea ce face ca în timp să apară defecțiuni ale acestora, manifestate printr-o funcționare improprie a motorului sau chiar prin stricarea completă a autovehiculului care refuză să mai pornească. Cu cât mai îndelungat a fost utilizat un injector, cu atât mai mare este probabilitatea ca acesta să se defecteze. Aceste echipamente sunt destul de costisitoare și, deși există și posibilitatea recondiționării lor, specialiștii recomandă ca în cazul în care apare o defecțiune să fie înlocuite cu unele noi.
În practică s-a observat apariția a trei tipuri de probleme ale injectoarelor:
Murdărirea lor de către diverși contaminanți ce ajung în zona injectoarelor cu combustibilul în același timp poate duce la modificarea fluxului corect de carburanți. Această defecțiune poate fi îndepărtată printr-o recondiționare și o curățare a injectoarelor cu aditivi speciali, ce dizolvă stratul de murdărie;
Înfundarea injectoarelor se observă deseori la motoarele diesel, mai ales la cele conduse în mediul urban cu viteze mici, ceea ce oferă condiții de apariție a unor depuneri ce înfundă capetele injectoarelor. Îndepărtarea situației poate fi făcută prin conducerea unui regim de viteză superior, ceea ce duce la eliminarea substanțelor ce înfundă injectorul sau printr-o vizită la mecanic;
Blocarea injectorului ce se produce din diverse motive și care, de regulă, nu poate fi rezolvată decât prin înlocuirea cu unele noi.
Pentru identificarea unei situații problematice, conducătorii auto trebuie să urmărească simptomele unui motor nefuncțional, să identifice cauzele defectării injectoarelor, să le testeze corespunzător pentru a verifica dacă funcționează sau nu, să le schimbe dacă sunt stricate și nu pot fi recondiționate.
Aceste situații nedorite apar, de obicei, în cazul mașinilor la mâna a doua și, din acest motiv, este important ca proprietarii să achiziționeze mașini second-hand din surse controlate și obligatoriu după consultarea listei de simptome ce arată o defecțiune:
Aprinderea în bord a martorului check engine arată, de cele mai multe ori, că există o situație problematică în acest sens;
Sunetele sub forma unui țăcănit ce apar din cauza bătăii injectoarelor la mașinile diesel;
Funcționarea defectuoasă sau nefuncționarea unui cilindru din cauza înfundării unui injector (situația este observată prin vibrații ale motorului, prin pierderea de putere și zgomote sub forma unor detonări);
Consumul nejustificat de carburant;
Fumul dens și negru scos pe țeava de eșapament, ce arată o ardere incompletă a combustibilului.
În concluzie, cunoașterea rolului injectoarelor, a defecțiunilor ce pot apărea și identificarea simptomelor ce arată astfel de probleme sunt importante pentru orice cumpărători de autovehicule la mâna a doua pentru a se evita achiziționarea unui vehicul cu funcționare defectuoasă în privința sistemului de injecție.
Surse foto:
ro.pinterest.com