whatsapp-widget

Blog

Blog

Ce înseamnă RCA? Află de ce acte ai nevoie pentru asigurare în vederea înmatriculării, blog
Categorie 1

Ce înseamnă RCA? Află de ce acte ai nevoie pentru asigurare în vederea înmatriculării

18 mai, 2023
Postat de: Admin La Maritec Auto

Pentru a putea circula pe drumurile publice din România, ai nevoie de câteva elemente esențiale. Firește, în primul rând este vorba despre un autoturism omologat. În al doilea rând, ai nevoie de un permis de conducere din cateboria B, pentru a putea avea dreptul de a conduce în mod legal mașina. Totodată, dacă autoturismul este al tău, înainte de a-l putea conduce trebuie să îndeplinești câteva formalități de ordin administrativ.

 

Este vorba despre documente pe care să le trebuie să le achiziționezi sau să le obții din partea autorităților sau a unor companii private. Din această categorie de acte face parte și asigurarea RCA. Pentru ca misiunea ta de proprietar de autoturism să fie una cât mai ușoară, te invităm să descoperi în acest articol ce este RCA-ul, de ce este necesar și de ce acte ai nevoie pentru RCA în vederea înmatriculării unui autoturism!

 

Cuprins

 

Ce înseamnă RCA: ce este RCA auto și pe ce perioadă se încheie?

Ce înseamnă RCA în vederea înmatriculării și ce acte sunt necesare?

 

 

1. Ce înseamnă RCA: ce este RCA auto și pe ce perioadă se încheie?

 

 

Atunci când ești interesat de ce este asigurarea RCA, primul lucru pe care trebuie să îl știi este că aceasta reprezintă o poliță de asigurare obligatorie pentru orice automobil care circulă pe drumurile publice din România. RCA este o abreviere pentru Răspundere Civilă Auto, iar polița de acest fel are rolul de a proteja persoanele care pot avea de suferit în urma unui accident produs de șoferul autoturismului pentru care s-a emis polița. 

 

Există o serie de motive foarte importante pentru care deținerea unei polițe din această categorie este de interes pentru orice posesor auto din România. În primul rând, în lipsa unei polițe RCA valabile, niciun autoturism nu are dreptul legal de a circula pe drumurile publice din România. În al doilea rând, asigurarea poate să acopere pagube materiale provocate altor vehicule sau bunuri. În contract pot fi adăugate chiar și riscuri suplimentare.

 

Nu în ultimul rând, trebuie subliniat faptul că asigurarea de răspundere civilă auto acoperă și vătămările corporale sau decesul. Este important de știut că polița de asigurare RCA este necesară atât în cazul unor autoturisme noi, cât și în cazul în care cumperi autoturisme second hand. Ea este limitată ca valabilitate și se încheie pe o perioadă care poate să varieze de la o lună, până la un an. Majoritatea posesorilor de autoturisme cumpără asigurare pe o perioadă de 6 sau 12 luni.

 

Pe piața din România, există multe companii care activează în domeniul asigurărilor și care pot să te ajute și cu o poliță RCA vaildă, oricând ai nevoie de acest act. Este important să știi faptul că tarifele pot să difere de la asigurător la asigurător, în funcție de politica firmei, precum și în funcție de clauzele contractuale. Dacă vrei să ai certitudinea că faci cea mai bună alegere pentru mașina ta, trebuie să analizezi foarte bine ofertele disponibile și să studiezi riscurile acoperite de fiecare poliță.

 

 

2. Ce înseamnă RCA în vederea înmatriculării și ce acte sunt necesare?

 

Atunci când achiziționezi o mașină nouă sau second-hand, cu banii jos sau printr-un credit auto, trebuie să știi că este necesar să îl înmatriculezi, pentru a putea să îl folosești pe drumurile din România. În vederea înmatriculării, ai nevoie și de o poliță RCA dedicată acestui proces. Aceasta este apr la fel cea cea obișnuită, însă există o mică diferență. Ce înseamnă RCA în vederea înmatriculării, deci? 

 

Înseamnă o poliță emisă fără ca autoturismul să dețină un număr de înmatriculare. Ea se eliberează în baza seriei de șasiu a mașinii. Fără această asigurare, mașina nu poate fi înregistrată pe numele tău și riști să fii amendat. Dacă este vorba despre o mainșă second-hand, chiar dacă fostul propretar are deja o poliță RCA valabilă pentru acel vehicul, polița nu va putea fi folosită pentru procesul de înmatriculare, dar nici ulterior. 

Pentru a obține polița RCA în vederea înmatriculării, ai nevoie de următoarele documente:

 

În cazul unei mașini noi: ai nevoie doar de factura proformă emisă de firma care ți-a vândut autoturismul. În cazul în care achiziționezi mașina în leasing, firma care îți finanțează achiziția se ocupă de procesul de asigurare, până când autoturismul ajunge în posesia ta;

 

În cazul unei mașini second-hand: situația mașinilor rulate este ceva mai complicată, deoarece ai nevoie de mai multe acte pentru RCA în vederea înmatriculării. Este necesar să ai contractul de vânzare-cumpărare și fișa de înmatriculare ștampilate și semnate de către autoritatea fiscală care ia în evidență mașina drept proprietatea ta. Acestea trebuie să se afle în termenul de valabilitate de 30 de zile. 

 

În cazul mașinilor rulate, este necesar să mergi la Direcția Taxe și Impozite locale, din orașul în care locuiești sau de care aparține localitatea ta. De acolo vei obține fișa de înmatriculare, iar în baza ei vei putea obține asigurarea RCA necesară pentru înmatricularea mașinii. 

 

Nu uita că de pe Automobile.Lamaritec.ro poți cumpăra cele mai tari mașini! Tot noi îți oferim și soluții de finanțare convenabile, cu ajutorul cărora să îți poți îndeplini visul de a avea mașina favorită!

 

Sursa foto: Pixabay.com

 

Share
Te-ar putea interesa si

Prin abonarea la newsletter declar ca sunt de accord cu Politica GDPR si doresc sa primesc Noutati si Promotii.

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Detalii aici De acord